Tuesday, August 31, 2010

Organismele modificate genetic (OMG-urile)

Marti la radio am ascultat putin dintr-o emisiune in care se vorbea despre legea, conditiile legislative... care permit introducerea in Romania a OMG-urilor. Cum nu am inteles tot, am cautat pe net sa vad ce gasesc despre povestea asta. Si am gasit:

http://www.green-report.ro/stiri/camera-deputatilor-organismele-modificate-genetic-pot-fi-introduse-pe-piata

Aprofundand subiectul, am aflat astfel ca dupa 1998 Romania este cel mai mare cultivator de organisme modificate genetic din Europa, mai precis porumb si soia. Ca in Romania legislatia nu impune trecerea pe eticheta produselor a OMG-urilor. Situatia e scapata de sub control de catre autoritati, populatia necunoscand situatia reala in aceasta privinta. Dezinformarea intentionata este la rang de arta!

Parerea mea este ca autoritatile, chiar daca or constientiza pericolul cand sunt singuri in fata oglinzii... nu pot decide in interesul tarii, ptr. ca sunt influentati de grupuri de interese din afara tarii, care au interesul sa-si cultive/vanda rahatul pe care nu prea il mai vrea nimeni. Adica: "ati vrut imprumut de la FMI? pai acum ia luati si mancati voi rahaturile de OMG-uri ca astia din Europa s-au desteptat si nu le mai vor". De exemplu in ianuarie 2008, Franta a interzis pe teritoriul sau cultivarea porumb MON810 modificat genetic de compania Monsanto.

Porumbul este modificat genetic să producă o toxină împotriva viermelui rădăcinilor de porumb. Testele făcute pe şobolani hrăniţi cu porumb MG au arătat schimbări în compoziţia sângelui lor şi traumatisme multiple ale organelor interne, in special la nivelul ficatului şi rinichilor. Toxina creată să omoare viermele ce distruge radacinile porumbului, este eliberată în sol dăunând organismelor esenţiale pentru sănătatea solului, râmele, dar altor animale: fluturi, furnici şi păienjeni.

In lume suprafetele cultivate cu OMG-uri sunt astfel impartite: soia (60%), bumbac (28%), porumb (14%) si rapita (5%). 90% din suprafaţa semănată cu OMG-uri se afla în America de Sud si de Nord, cu 80% în SUA, Argentina şi Brazilia. În India şi China, doar 3% reprezintă culturi modificate genetic. Cand ma gandesc cate migdale crude produse in SUA am mancat la viata mea... In Europa, este legala cultivarea doar a porumbului MG. In schimb este legal importul + comercializarea de produse continand soia, rapita, porumb si bumbac MG.

Am mai aflat ca o cultura conventionala (nemodificata genetic) de porumb poate fi contaminata de o cultura modificata genetic, daca culturile sunt pe suprafete agricole alaturate, prin polenul transportat de albine. Un studiu facut de Universitatea din Wageningen din Olanda despre culturile de porumb din aceasta tara, arata ca distanţele actuale respectate considerate sigure (25 de metri între porumbul MG şi cel convenţional – 250 de metri între porumbul MG şi cel Bio) sunt insuficiente pentru a asigura o contaminare accidentală, inferioară unui procent de 0,9%, pe întregul teren contaminat. Teoretic este imposibil sa izolezi polenul pe terenul pe care a fost cultivat OMG. Deci, oare mai putem avea incredere in etichetele "nemodificat genetic" ?

Inca o problema asiduu discutata este faptul ca nu exista nici o cerinta legala de etichetare pentru hrana obtinuta de la animale hranite cu OMG. Se pare ca fermele de animale folosesc la scara mare furaje modificate genetic. Cu cat de apropiem mai mare de varful lantului trofic, cu atat vom gasi o concentratie mai mare de OMG-uri... deci omul este cel mai intoxicat.

Printre companii producatoare de OMG-uri in lume sunt: Monsanto (SUA), Bayer, Syngenta (Elveţia), DuPont and Dow (SUA). In afara de ultima, toate au reprezentanta si in Romania. Nu stiu cate seminte MG vand in Romania aceste companii, insa cred ca testeaza pe ogoarele patriei noi culturi MG, noi ierbicide, pesticide si alte bazaconii intr-o mare veselie!... Cu acordul autoritatilor, sunt sigura. In Franta stiu ca au fost mari demostratii ale ecologistilor ptr. faptul ca terenurile folosite ptr. testarea OMG-urilor ereau tinute secrete. Daca in Franta si-au permis sa tina secret acest lucru si sa se ajunga astfel la scandal public pe tema asta, la noi... nu mai comentez.

Cautand despre compania DuPont, am gasit urmatorul articol http://www.organicconsumers.org/ge/rootworm30305.cfm
despre proteina vegetala din porumbul modificat genetic al acestei companii, proteina care este descompusa in tubul digestiv intr-un timp mult mai mare decat proteina nemodificata genetic, fapt specific reactiilor alergice. Nu-i nimic, ca daca faci o alergie cauzata de un OMG produs de Monsanto, te duci la doctor si iti prescrie un unguent de la Bayer!... Nu mai stiu cine zicea, da' zicea bine: "unii vand boala si altii leacul."

Daca doriti mai multe amanunte despre culturile modificate genetic din Romania intrati pe http://www.omg.ngo.ro/

Pana una alta, eu am chiar acum in masina (va pun poza mai tarziu) o punga de hartie cu malai de la nenea Jenel de la tara, ptr. ca aseara am mancat cu Victor la un restaurant unde ne-am permis sa dau punga mea la bucatarie sa-i faca mamaliga eco. Acum ma intreb ce culturi MG or fi prin apropierea curtii lui nenea Jenel, care poate au contaminat si porumbul din curtea lui Jenel... Azi ma uitam din masina la semafor la un sac imens cu pungi de pufuleti in fata unui mini-market care zaceau la soare pe trotuarul murdar. Sigur sunt fabricati din porumb MG. Pungile de plastic au ftalati sau dioxina. O fi amuzant sau nu ce zic eu?... Am ajuns eu paranoica sau ceilalti sunt dezinformati si prosti?... Cu dorinta mea de a ma informa, oare ce cutie a Pandorei am deschis eu pe care nu o mai pot inchide niciodata? Sincer, nu imi mai spune nimic nici cel mai apetisant desert care altadata ma facea sa salivez, cand ma gandesc in general ce contine.

Adaugat mai tarziu.

Am primit o replica de la o cunostinta in urma acestui articol: "si ce daca, eu nu mananc mamaliga". Asa o fi, insa modificarea genetica a porumbului s-a facut datorita unei cereri mari ptr. acest aliment, iar aceasta cererea in nici un caz nu este ptr. putinele tari de pe glob care consuma mamaliga... Deci, ce fac din porumbul de fapt? Trei ingrediente de tipul junk-food, pe care le putem gasi cam in orice produs destinat consumului alimentar: amidon, sirop de glucoza si ulei vegetal. Plus furaje ptr. animalele crescute in ferme.

Adaugat mai tarziu.

Ultima găselniţă în materie de OMG-uri este introducerea unor gene umane plantelor, pentru a fi transformate în aliment-medicament. Sincer... s-a ajuns prea departe! De exemplu, genele unui peşte pot fi transferate la o plantă de tomate sau la o căpşună pentru a le da rezistenţă la temperaturi scăzute. Plantele sunt forţate să producă substanţele chimice ale peştelui, ajungând să elaboreze o substanţă pe care peştii o produc în mod natural, pentru a supravieţui în apă rece. Ecologiştii susţin că nimeni nu va dori să mănânce alimente derivate parţial de la om, "alimente Frankenstein" deoarece ar semăna cu un act de canibalism.

Printre companiile care utilizează OMG-uri:
- ciocolată: Cadbury, Hershey's, Mars, Snickers, Twix, Milky Way;
- băuturi răcoritoare: Coca-Cola, Sprite, Pepsi Co, 7 Up, Nesquik, Nestle;
- orez: Uncle Beans;
- sosuri: Knorr;
- ceaiuri: Lipton;
- biscuiţi: Parmalat.
http://adiafe.blogspot.com/2009/05/organismele-modificate-genetic-omg-uri.html

No comments:

Post a Comment